Dizabilitatea/ The disability

Iata ca, incetul cu incetul, lucrurile se schimba si vin vremuri mai bune. E nevoie doar de credinta (si sa nu le astepti cu mainile in san, fireste!).
Dupa ani in care am tot cautat oamenii buni care sa lucreze cu suflet si minte cu si pentru copiii nostri, iata ca a venit vremea sa fim multumiti! Poate ca nu sunt perfecte toate, si mai e loc de imbunatatiri. Insa avem, in sfarsit, un grup, o echipa, un ansamblu care merge in aceeasi directie, care intelege ce le trebuie copiilor, si care face treaba excelenta. Pe ambele laturi. Pentru ca, pana acum, greul l-au dus cei de la recuperare, kinetoterapeutii. Ei au fost cei care au muncit cu dragoste si daruire, cu profesionalism si cu dorinta de a fi mai buni.
Acum, iata ca si cei de la educatie-socializare-integrare se ridica la un nivel superb. Fac treaba fantastica, iar progresele si multumirea copiilor sunt pe masura! Cand scriam despre faptul ca se ridica, ma gandeam daca sa folosesc expresia "la nivelul asteptarilor". Ale noastre si ale parintilor. Si am renuntat la asta, pentru ca asteptarile noastre sunt inimaginabile. Noi, ca si conducatori, si parintii, ca si factor motivational si auditor inegalabil al activitatii, ne-am dori ca acesti copii sa nu mai stie deloc suferinta, neputinta, ingradirea.
E posibil? Pentru noi, pentru colegii nostri, cine stie? Poate. Pentru Dumnezeu, insa, cu siguranta nimic nu este cu neputinta!
Doamne Ajuta!
Daniel

Etichete: asociatia, Asociatie, Baia Mare, caritate, charity, copii, dizabilitate, dizabilitati, donatie, Esperando, handicap, Maramures, nevoi, nevoie, ONG, parinti, sponsor, unitate protejata

Dragilor, vin sarbatorile de iarna! Adica e vremea sa le spunem celor dragi, ori partenerilor, ca ne gandim la ei! Asa ca noi va propunem sa faceti doua fapte bune dintr-o lovitura: sa trimiteti felicitari frumoase, in spiritul vechi si traditional, pe langa mai noile e-cards, si, in acelasi timp, sa le faceti o bucurie de sfarsit de an copiilor cu dizabilitati, cumparand felicitarile Esperando.
Va oferim doua variante:
1. felicitari facute dupa picturi ale unei fetite de 11 ani, ce si-a donat munca pentru copiii cu dizabilitati









2. felicitari 3D, facute, inclusiv cu contributia copiilor si tinerilor nostri cu dizabilitati, la noi in Centrul de recuperare Esperando.


Nu-i asa ca sunt frumoase?!
Pai, daca sunt, ce mai asteptati? Puneti mana si trimiteti un e-mail la office@esperando.ro sau dati un telefon la 0262-220413, 0362-401363 sau 401364, ori mobil 0740-273131, sa faceti comenzi! Vi le si personalizam, daca vreti!
Voi sunati acum? Hai, ca raspund si mai vorbim!
Sarbatori frumoase, dragilor!
Daniel

Etichete: Baia Mare, caritate, charity, dizabilitate, dizabilitati, Esperando, felicitari, handicap, iarna, Maramures, ONG, sarbatori, traditional, vederi

Am pus un punct in urma cu o luna. Am incheiat activitatea noastra la Centrul de zi Luchian, administrat de SPAS Baia Mare si infiintat de HHC Romania.
Sunt amintiri amestecate, acum. Cele frumoase, legate aproape invariabil si obligatoriu de copiii nostri frumosi si buni. De glumele lor (cele mai multe involuntare si fara ca ei sa-si dea seama macar), de fetele lor superbe, chiar cand se smiorcaiau, de rasetele lor, de bucuria lor de a trai, de viata pe care o respira si o emana din toata fiinta lor.
Este si partea usor amara, amintirea imposibilitatii de a ne intelege cu colegii si vecinii nostri, si ingustimea manifestata de oameni de la care ne-am fi asteptat la mai mult. Dar poate ca a fost vina noastra, ca am avut standarde prea inalte si asteptari prea mari...
Oricum, suntem recunoscatori celor care ne-au gazduit (HHC si SPAS), si mai ales celor care ne-au chemat acolo - DGASPC Maramures, prin directorul de atunci, Augustin Griguta Botis. Nu stiu cum a fost ca manager acolo. Nu stiu ce a facut bun si ce nu. Eu stiu doar ca a fost singurul director care a facut ceva cu adevarat pentru Esperando, si care a vrut sa faca ceva cu adevarat pentru copiii cu dizabilitati din oras si din judet (trebuie sa o amintim si pe directoarea economica din acea vreme, care si ea a sustinut ideea unei colaborari si a unei imbunatatiri a serviciilor Directiei).
Si-acum, o luam de la capat! In alt loc. E pentru prima data cand suntem intr-un loc al nostru (chiar daca inchiriat), si nu "in gazda". Suntem acum intr-un spatiu al Comunitatii Evreiesti, pe care l-am renovat cu greu, cu multe eforturi, cu multa munca si ajutor de la multi oameni extraordinari. Dumnezeu sa le rasplateasca faptele si gandurile bune tuturor!
Copiii nostri au ceva mai bun acum. Noul spatiu le place la nebunie, se bucura din plin de spatiul in plus si, mai ales, de gradina. Avem un psiholog/ logoped care se poate ocupa de toti copii, ba chiar si de parinti.
Tot ce ne mai trebuie, pentru moment, este unul sau doi oameni buni pe educatie. Ceea ce e cam greu de obtinut in aceste vremuri, stim. Cei mai multi care ar fi calificati pentru asta fug inspre invatamant (nu stiu ce-i atrage asa de tare, din moment ce toti cei de acolo se plang cat de rau si greu e si cat sunt de prost platiti!). Dar noi mai asteptam, totusi, pe cineva care sa iubeasca pana la durere copiii, care sa vrea sa fie cel mai bun in domeniul lui/ ei de munca, si care sa lase grija salariului ceva mai in spate fata de grija fata de copii.
Cunoasteti pe cineva? Ca noi mai avem vreo doua locuri pe noul nostru drum, acum ca am pus punct si am luat-o de la capat...
Zile frumoase!
Daniel

Etichete: angaja, asociatia, Baia Mare, caritate, charity, copii, dizabilitate, educatie, educator, Esperando, handicap, invatator, iubire, Maramures, nevoi, ONG, parinti, post vacant, salariat

Ce poti spune cand se duce un om bun? Sa-i mai spui lui ceva ? Daca, de acolo de unde e acum, te poate auzi, iti poate auzi si gandurile. Iar daca nu te aude, cui ii spui?...
Sa le spui celor din jur? Cui ? De multe ori, fiind el un om atat de mare, parca cei din jur nici nu s-au vazut, de cat de mare era el. Sa te duci sa-i spui cui, cat a insemnat pentru tine, cat l-ai respectat, cat te-ai uitat la el cu drag si cu dorinta de a invata ceva ?
Miky Szoreni nu mai e… (Pentru cei care nu stiu cine este Miky Szoreni: este fondatorul si conducatorul Asociatiei Lacrima si a scolii speciale a acesteia, din Bistrita, dar si vicepresedintele Federatiei Incluziune a organizatiilor pentru protectia persoanelor cu dizabilitati mintale) Am aflat sambata, si parca n-am aflat. Sau n-am vrut sa aflu. Cum nu vreau si nu pot sa aflu, sau sa accept, cand oameni buni dispar. E un cantecel, intr-o carte de Swen Hassel, cantat mereu de cei cativa amici: “Soldatii batrani nu mor niciodata, ei, pur si simplu, dispar…” Un soldat batran a fost si dl. Szoreni. Un soldat care a luptat atatia ani pentru mai binele nu doar al fetei lui. Ca atatia altii care fac acest apostolat al dizabilitatii, care ar putea foarte bine sa se ocupe doar de copiii lor, si dl. Szoreni a ales sa faca ceva pentru toti cei aflati in aceeasi durere cu el. Si a luptat ani intregi. Culmea, a luptat cu oameni care sunt platiti sa faca lucrurile pe care el le face ! In lupta asta a fost ranit. Un infarct, sau accident vascular. Altul. Caderi. A facut planton in linia intai nopti intregi, gandindu-se ce sa mai faca, unde sa mai caute solutii, arme, aliati.
Apoi, intr-o zi, a fost prea obosit, si a disparut, ca un soldat batran…
Ce sa-i spui domnului Szoreni acum ? Sau cui sa-i mai spui ceva ? Poate doar celor impotriva carora el a luptat. Poate ca, intr-o buna zi, Dumnezeu le va da atata lumina (poate chiar intr-o noapte de Inviere, sau de Nastere, cand merg, disciplinati, imbracati frumos, la biserica, sa le strige un popa si el om: “Veniti de luati lumina!”), incat sa vada ca oamenii buni se duc, si ramane lumea, inclusiv ei insisi, mai saraca… Si, parca de fiecare data cand un soldat batran dispare, ramane lumea aceasta ceva mai putin frumoasa… Si-i pacat!
De Miky Szoreni n-am stiut s-avem grija! Vom face la fel si cu ceilalti oameni buni?

Dumnezeu sa-l aiba in grija si mila Sa vesnica !


Daniel

Etichete: asociatia, Baia Mare, caritate, charity, copii, dizabilitati, Esperando, handicap, Lacrima Bistrita, ONG, parinti, Szoreni

Zeci de firme şi, mai ales, de instituţii publice, au o facilitate fiscală pe care nu o folosesc. Dacă la firme e doar problema proprietarilor dacă risipesc banii, la instituţiile publice lucrul este de neînţeles, cel puţin din două motive. Mai întâi, pentru că „trăiesc” din banii publici, adică banii plătiţi de fiecare cetăţean, şi ar trebui să respecte mai mult aceşti bani. În al doilea rând, pentru că aceleaşi instituţii se plâng că nu au bani pentru cheltuieli, investiţii, salarii etc.! Păi, atunci, de ce nu economisesc banii pe care îi au, când legea le oferă această oportunitate?
Prin legea 448/ 2006 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, orice companie sau instituţie care are mai mult de 50 de angajaţi are obligaţia de a angaja persoane cu handicap în procent de 4% din totalul angajaţilor. Este un lucru bun, care le oferă celor care au dizabilităţi o şansă pentru integrarea în societate şi pentru a arăta că au valoare şi putere.
Dacă, totuşi, dintr-un motiv sau altul, nu angajează persoane cu handicap, marii angajatori trebuie să plătească lunar la stat 50% din salariul minim brut pe economie înmulţit cu numărul de locuri pe care ar fi trebuit să angajeze persoane cu handicap. Atenţie! NEGAŢIA DE LA AJOFM ESTE COMPLET INUTILĂ!!!!
Şi totuşi, după atâtea constrângeri, există şi o facilitate prevăzută de lege: aceşti angajatori pot achiziţiona servicii sau produse de la unităţi protejate autorizate, de aceeaşi sumă ca şi cea prevăzută să se dea la buget, salvând astfel banii altfel pierduţi!
Asociaţia Esperando, cu activitate de 7 ani în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, are o astfel de unitate protejată autorizată – Secţia „ABILITAS” (Autorizaţia nr. 191/ 08.11.2007, Ordin nr. 366/ 08.11.2007 al Preşedintelui A.N.P.H.).
Asociaţia are o ofertă extrem de bogată de produse şi servicii pe care le oferă prin unitatea protejată, care să satisfacă toate nevoile angajatorilor mari. Practic, cumpărând produsele sau serviciile noastre, în loc să se mai plătească o mulţime de bani degeaba statului, se pot face economii importante! În acest fel, clienţii noştri contribuie, în acelaşi timp, la îmbunătăţirea situaţiei şi vieţii persoanelor cu dizabilităţi!
De ce să apelaţi la Unitatea protejată ABILITAS a Asociaţiei Esperando?
-sunt bani pe care oricum trebuie să îi plătiţi!
-faţă de viramentul la bugetul de stat, aici primiţi ceva în schimb!
-puteţi economisi, pentru că veţi cumpăra produse sau servicii necesare, pe care oricum le cumpăraţi!
-aveţi posibilitatea îmbunătăţirii activităţii şi imaginii companiei/ instituţiei!
-vă dovediţi Responsabilitatea Socială Corporatistă! Adică arătaţi comunităţii în care lucraţi că vă pasă şi de problemele sale, nu doar de profit!
-veţi colabora cu cea mai apreciată organizaţie a persoanelor cu dizabilităţi din Maramureş!
-oferta noastră acoperă orice fel de nevoi şi probleme!
-veţi fi înaintea concurenţilor Dumneavoastră!
-veţi avea satisfacţia de a ajuta, de a dărui!
-veţi avea un partener şi un prieten de cursă lungă, flexibil, inovativ şi profesionist!

Acum, instituţiile publice nu mai au scuze! Pot face economii! De ce nu le fac?

Daniel F.

Etichete: Asociatie, Baia Mare, caritate, castig, charity, dizabilitate, dizabilitati, economii, Esperando, facilitati fiscale, Legea 448, Maramures, ONG, profit, unitate protejata

Viata publica romaneasca e plina de oameni mici. Marunti. Care, firesc, traind in cercul lor stramt, nu pot avea decat preocupari mici, marunte. Interese - pe masura. Rar de tot mai e cate unul mai rasarit, pe care iti face placere sa il vezi, sa il asculti, sa il crezi.
Eu tot astept, de opt ani, un om politic, sau de afaceri (ca mai nou se confunda tot mai mult!) adevarat, cu statura, cu coloana vertebrala si, mai ales cu viziune. Un om politic, cu putere de decizie, care sa realizeze cum e cu lumea si viata. Care sa aiba si inteligenta, si viziunea necesare pentru a face lucuri mari. Sa construiasca ceva durabil. Sa sprijine lucrurile de valoare. Asa cum in trecut erau oameni ce finantau un artist, si s-au nascut astfel capodopere absolut incredibile. Asa cum azi sunt in lume binefacatori ai artelor, ai sportului, ai invatamantului, ai caritatii ori oamenilor aflati la ananghie, si partea aceea de lume este mult mai frumoasa, datorita lor.
Astept un om care sa vina sa aprecieze ce facem noi pentru copiii, tinerii cu dizabilitati. Un om care sa decida ca doreste sa-si lase amprenta in lume, punandu-si amprenta pe zeci de destine de copii si tineri catre care putini se uita. Un om care sa construiasca ori sa finanteze constructia unui Centru de zi si educational, cumpararea unui microbuz, plata salariilor specialistilor. Oameni care sa intre intr-o oarecare nemurire si neuitare prin faptele lor de isprava, cum nu pot intra micii politicieni prin faptele lor mici...
Am avut ocazia sa vad in Turcia cum cate un "bascan" - un patron, om de afaceri - se lipeste de o cauza si se lupta sa faca ceva. Sa construiasca. Sa aduca bani. Sa schimbe in bine viata oamenilor. La fel, am vazut oameni simpli facand asta. Si devenind in acest fel un fel de mici sfinti ori patroni spirituali. Totul in numele credintei, al omeniei, al spiritului caritabil, al dragostei de semeni si de Dumnezeu.
Astept, asadar, sa vad si aici ca un om se ridica si devine un OM ADEVARAT. Mai presus de lucruri marunte, de interese meschine, de politicianism balcanic... Interesati? Candidati la nemurire si neuitare?
Astept!

Daniel F.

Etichete: Asociatie, Baia Mare, binefacator, caritate, charity, copii, dizabilitate, dizabilitati, donatie, Esperando, handicap, iubire, Maramures, microbuz, nabab, ONG, patron, pliticieni, sponsor, vizionar

In urma cu opt ani, parintii unor copii cu dizabilitati au vrut sa faca ceva pentru copii lor si ai altora care e afla in aceeasi situatie. Ceva zi de zi. Recuperare. Educatie. Socializare. Integrare sociala. Voiau ca si copiii lor sa se bucure de tot ceea ce un copil are nevoie si primeste. Chiar daca pentru ei si copiii lor cu dizabilitati este mult mai greu totul.
Poate naivi, poate doar prea increzatori in omenie si bunatatea celor ce sunt pusi sa faca treaba in anumite posturi, parintii acestia, si, langa ei, profesionistii care au venit sa puna umarul in aceasta munca, au avut parte de multe dezamagiri. Oamenii nu s-au inghesuit sa ajute. Strainii n-au mai venit, ca in alte dati sau locuri, sa ajute. Si totul s-a transformat in multa munca, in suferinte, lupte, probleme...
Cea mai mare dorinta, si un punct firesc de plecare, a fost sa se obtina un spatiu pentru desfasurarea activitatilor. Insa am fost mereu oaspeti. Mai intai la Dura, unde frigul crunt si distanta mare fata de oras (ceea ce impiedica multi copii mici sa vina la recuperare) ne-au gonit. Cu prima ocazie, ne-am mutat in oras. Ne invita un director mult hulit al Protectiei Copilului. Augustin Botis. Poate ca o fi avut, cum spun multi, pacate. Insa cu noi a aratat ca e om si ca vrea sa faca bine. Ne-a invitat sa lucram in Centrele de zi ale Directiei, pentru a face ca lucrurile sa mearga mai bine si acolo. Ce viziune!
Am venit astfel in Centrul Luchian. Si ar fi trebuit sa mergem si in cel de pe 22 Decembrie. Insa s-a dovedit ca oameni marunti pot face inutile planurile unor aomeni cu ganduri mari. Interese marunte si teama ca vrem sa le luam locul au facut sa nu putem colabora asa cum ne-am dorit cu colegii din centrul gazda. Asa ca ne-am facut treaba separat.
Ani intregi (sa fie, parca, vreo 5 acum!) am lucrat cu copiii nostri in doua sali: una pentru activitati, alta pentru gimnastica! Rar, mai puteam folosi si cate o alta sala. Cel mai ades "la schimb". Sa lucrezi cu 20-30-40 de copii in doua sali de 25-35 mp! Va inchiputi asta? Va inchiputi cum e sa gasesti cu greu aer de respirat, ori loc sa te misti? Cum e sa ai in acelasi spatiu 5 kinetoterapeuti (da, 5! Sunt spitale care nu au atatia!!), un asistent si un maseur in aceeasi sala, cu 7-8-9 copii si 5-6 parinti?
Ani intregi ne-am amagit ca maine va fi mai bine. Ca oamenii se schimba (la propriu sau la figurat) si maine cineva va vedea cata munca se duce, si cata nevoie de intelegere si de un loc mai bun este. Insa au fost doar iluzii! Oamenii nu prea se schimba! Politicienii nu au pe agenda lor problemele oamenilor, ci pe ale lor si ale grupului din care fac parte. Munca de calitate nu este nici apreciata, nici rasplatita, nici incurajata. Din contra, pentru ca vorbim prea mult si avem pretentii prea mari, am devenit incomozi, deranjanti, indezirabili.
In loc sa primim medalii pentru ceea ce facem (si ar fi trebuit altii sa faca, altii, care sunt platiti pentru asta!), suntem taxati cu fiecare ocazie. In loc sa vina un om cu mintea limpede si sa vada ca suntem niste prosti care lucram pentru altii, si sa ne spuna: "Dragilor (sau Fraierilor!), vreti sa lucrati? Luati de aici!" si sa ne dea si mai mult de lucru, suntem priviti ca cine stie ce infractori sau raufacatori. Un fel de dusmani ai poporului! Regimurile se schimba, insa apucaturile si dispretul pentru valoare - nu!
Asa ca nici azi nu avem un spatiu in care sa lucram cum stim, cum trebuie, cum putem! Ne luptam inca cu mori de vant. Ne facem inca planuri si iluzii. Sigur ca poate ca nici noi nu am stiut sa cautam cele mai bune parghii. Sigur ca altii au obtinut mai mult. Sigur ca sunt solutii, poate, si noi nu le-am vazut! Insa e si greu sa le vezi pe toate, atunci cand tu esti prins zi de zi sa lucrezi pentru copiii acestia, sa le asiguri specialisti care sa-i ingrijeasca si puna pe picioare, sa faci rost de bani de salarii, transport, rechizite, masa si cate si mai cate mai au ei nevoie. E greu, cu o mana de oameni (cativa ani, au fost doar doi oameni in birou! Apoi au fost trei. Si acum sunt 4. Patru oameni care fac si proiecte, si strangere de fonduri, si rapoarte, si relatii publice, si planificari, si actiuni, si aprovizionare, si desfacere, si...)
Asadar, avem nevoie de un spatiu unde sa lucram cu 30-40-50 de copii, si chiar si cu adulti. Aveti vreo idee?

PS: zilele trecute s-au ivit doua oportunitati. Un spatiu, mai mic si vechi, cu multe de reparat, pentru inchiriat. Si prima reactie a autoritatii locale cand a aflat a fost: "Treaba voastra, dar noi nu va platim intretinerea/ cheltuielile!"
Al doilea, unul mai mare, si mai bine pus la punct, care ar trebui doar recompartimentat, si este de vanzare. Sunt 250-300.000 Euro. Si suntem mai departe optimisti/ maivi si credem ca il vom putea lua! In fond, nu trebuie decat sa facem rost de 300.000 de Euro!

Zile frumoase, si sa va ajute Dumnezeu sa nu aveti niciodata nevoie de munca noastra!

Daniel F.

Etichete: ajutor, asociatii, Baia Mare, charity, copii, dizabilitate, dizabilitati, Esperando, handicap, nevoi, ONG