marți, 24 aprilie 2012

 

Un nou curs de formare profesionala



In Baia Mare a inceput un nou curs pentru persoanele care doresc sa-si mareasca sansele la angajare.
Pentru a veni in ajutorul persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si a somerilor, Asociatia Esperando a implementat proiectul „Formarea, garantia mobilitatii pe piata fortei de munca!”.

In cadrul proiectului, luni, 23.04.2012, a inceput cursul de “Manichiura – pedichiura”, care se desfasoara la sediul partenerului de proiect, Filiala din Baia Mare a Fundatiei Invatamantului Preuniversitar al Cooperatiei Mestesugaresti „Spiru Haret”.
Cursul se va derula pana in luna iunie a acestui an si va cuprinde atat ore de teorie, cat si ore de practica in care cursantii vor invata detalii ale acestei meserii.
De asemenea, luna viitoare va incepe cursul de  “Ingrijitor batrani la domiciliu”, adresat aceleiasi categorii de persoane.
Proiectul este cofinantat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritara 5: „Promovarea masurilor active de ocupare”, Domeniul major de interventie 5.1: „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare in Regiunea Nord-Vest”.
Obiectivul general al proiectului este imbunatatirea sanselor pentru acces la ocupare al persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si/sau someri.

Pentru mai multe detalii puteti sa ne contactati la numerele de telefon: 0262-220413; 0362-401363, 401364. Mobil 0728-318371

vineri, 20 aprilie 2012

 

Donati 2% pentru copiii cu dizabilitati!


Dragi prieteni,
Puteti ajuta Asociatia Esperando in lupta sa pentru copiii, tinerii si adultii cu dizabilitati, donand 2% din impozitul pe venit platit de voi catre stat anul trecut.
Voi puteti face diferenta pentru acesti oameni speciali, care au mare nevoie de sedintele de recuperare de care au parte in Centrul de Zi Esperando.
Aici, peste 20 de specialisti incearca sa le ofere tot ceea ce au nevoie astfel incat starea lor de sanatate sa se imbunatateasca.
Acum aveti ocazia de a sprijini Asociatia Esperando prin donarea celor 2% din impozitul pe venit.
In cazul in care nu solicitati directionarea acelor bani catre o cauza nobila, ei raman la stat.
Nu vă costă nimic, trebuie doar să completaţi cu datele dumneavoastră formularul 230 pe care îl găsiţi pe www.esperando.ro, sau la sediul asociaţiei, iar acesta urmează să fie depus până la data de 25 mai 2012, la Administraţia Financiară.
Donând 2% nu doar că nu pierdeţi nimic, ci, din contră, câştigaţi mulţumirea că ajutaţi persoanele cu dizabilităţi, oferindu-le mai multe şanse la recuperare.

luni, 16 aprilie 2012

 

Christos a inviat!

Adevarat a-nviat!
Alergam si ne straduim sa gasim caile de a supravietui si a trai in lumea aceasta nebuna. Si uitam ca lumea aceasta e frumoasa, si ca Dumnezeu ne-a dat incredibil si nestiut de multe minuni. La fiecare pas.
Minunea unei flori. A unui paraias de munte. A fluturelui ori buburuzei. Minunea oceanului. Minunea pesterilor. Minunea pasarilor. Minunea fulgilor de nea....
Minunea de a avea un copil. Minunea zambetului sau. Minunea dragostei pentru copii. Minunea dragostei fenomenale pentru copilul cu dizabilitati.
Dupa ce ne-am schimbat atat de mult si am pierdut atat inocenta si puritatea, cat si vesnicia, probabil ca, in ochii lui Dumnezeu, suntem si noi ca niste copii cu dizabilitati. Doar ca dizabilitatile noastre sunt altfel. Se vad doar daca le compari cu omul dintai, lasat curat si plin de pace de Dumnezeu pe pamant.
Asa doar poti vedea dizabilitatile pe care ni le-am nascut singuri: Suntem morocanosi uneori. Suntem rautaciosi alteori. Ne doare capul. Ne dor oasele si parca nu ne putem ridica din pat. Suntem egoisti, uneori. Am uitat dragostea adevarata, curata. Ca pe tine insuti...
Avem griji. Cautam averi. Purtam ranchiuna. Invidiem. Ne certam. Ne batem. Vrem locul intai...
Probabil ca Dumnezeu ne iubeste asa cum mamele copiilor cu dizabilitati ii iubesc si vor sa-i ocroteasca mai mult decat pe ceilalti copii. Poate ca de aceea l-a si facut pe fiul sau Om, si l-a dat mortii, si l-a lasat sa fie scuipat, batjocorit. Asa cum mai sunt uneori copiii cu dizabilitati... Dintr-o dragoste mare...
Si toate pentru ca, dincolo de dizabilitate, copilul e frumos, e superb, si are un suflet bun si bland. Poate ca si Dumnezeu vede in noi, in adancul sufletului nostru, frumusete si bunatate, si ne iubeste. Dincolo de dizabilitati ce se vad si ce nu se vad...

This page is powered by Blogger. Isn't yours?