miercuri, 16 martie 2011
Un gest pentru suflet !
Incep sa va scriu cateva randuri plina de emotie si entuziam provocat de copiii scolilor: Al. I. Cuza dar si Scoala Nr 18 din Baia Mare. Acestia au confectionat inimioare manual dar au si strans banut cu banut pentru a-i oferi mai apoi copiilor cu dizabilitati ai Asociatiei noastre.
Ii apreciam nespus pe ei, dar si pe dascalii care le insufla acest spirit de generozitate.
Ii salutam si ii imbratisam pe ei dar si pe voi, dragi prieteni.
Pe curand..
Ii apreciam nespus pe ei, dar si pe dascalii care le insufla acest spirit de generozitate.
Ii salutam si ii imbratisam pe ei dar si pe voi, dragi prieteni.
Pe curand..
Etichete: 1 martie, Asociatie, caritate, copii, daruri, inimioare, invatator, iubire, Maramures, martisoare, martisor
duminică, 1 august 2010
Vremuri mai bune
Iata ca, incetul cu incetul, lucrurile se schimba si vin vremuri mai bune. E nevoie doar de credinta (si sa nu le astepti cu mainile in san, fireste!).
Dupa ani in care am tot cautat oamenii buni care sa lucreze cu suflet si minte cu si pentru copiii nostri, iata ca a venit vremea sa fim multumiti! Poate ca nu sunt perfecte toate, si mai e loc de imbunatatiri. Insa avem, in sfarsit, un grup, o echipa, un ansamblu care merge in aceeasi directie, care intelege ce le trebuie copiilor, si care face treaba excelenta. Pe ambele laturi. Pentru ca, pana acum, greul l-au dus cei de la recuperare, kinetoterapeutii. Ei au fost cei care au muncit cu dragoste si daruire, cu profesionalism si cu dorinta de a fi mai buni.
Acum, iata ca si cei de la educatie-socializare-integrare se ridica la un nivel superb. Fac treaba fantastica, iar progresele si multumirea copiilor sunt pe masura! Cand scriam despre faptul ca se ridica, ma gandeam daca sa folosesc expresia "la nivelul asteptarilor". Ale noastre si ale parintilor. Si am renuntat la asta, pentru ca asteptarile noastre sunt inimaginabile. Noi, ca si conducatori, si parintii, ca si factor motivational si auditor inegalabil al activitatii, ne-am dori ca acesti copii sa nu mai stie deloc suferinta, neputinta, ingradirea.
E posibil? Pentru noi, pentru colegii nostri, cine stie? Poate. Pentru Dumnezeu, insa, cu siguranta nimic nu este cu neputinta!
Doamne Ajuta!
Daniel
Dupa ani in care am tot cautat oamenii buni care sa lucreze cu suflet si minte cu si pentru copiii nostri, iata ca a venit vremea sa fim multumiti! Poate ca nu sunt perfecte toate, si mai e loc de imbunatatiri. Insa avem, in sfarsit, un grup, o echipa, un ansamblu care merge in aceeasi directie, care intelege ce le trebuie copiilor, si care face treaba excelenta. Pe ambele laturi. Pentru ca, pana acum, greul l-au dus cei de la recuperare, kinetoterapeutii. Ei au fost cei care au muncit cu dragoste si daruire, cu profesionalism si cu dorinta de a fi mai buni.
Acum, iata ca si cei de la educatie-socializare-integrare se ridica la un nivel superb. Fac treaba fantastica, iar progresele si multumirea copiilor sunt pe masura! Cand scriam despre faptul ca se ridica, ma gandeam daca sa folosesc expresia "la nivelul asteptarilor". Ale noastre si ale parintilor. Si am renuntat la asta, pentru ca asteptarile noastre sunt inimaginabile. Noi, ca si conducatori, si parintii, ca si factor motivational si auditor inegalabil al activitatii, ne-am dori ca acesti copii sa nu mai stie deloc suferinta, neputinta, ingradirea.
E posibil? Pentru noi, pentru colegii nostri, cine stie? Poate. Pentru Dumnezeu, insa, cu siguranta nimic nu este cu neputinta!
Doamne Ajuta!
Daniel
Etichete: asociatia, Asociatie, Baia Mare, caritate, charity, copii, dizabilitate, dizabilitati, donatie, Esperando, handicap, Maramures, nevoi, nevoie, ONG, parinti, sponsor, unitate protejata
luni, 16 noiembrie 2009
Avem felicitari de iarna, inclusiv 3D!
Dragilor, vin sarbatorile de iarna! Adica e vremea sa le spunem celor dragi, ori partenerilor, ca ne gandim la ei! Asa ca noi va propunem sa faceti doua fapte bune dintr-o lovitura: sa trimiteti felicitari frumoase, in spiritul vechi si traditional, pe langa mai noile e-cards, si, in acelasi timp, sa le faceti o bucurie de sfarsit de an copiilor cu dizabilitati, cumparand felicitarile Esperando.
Va oferim doua variante:
1. felicitari facute dupa picturi ale unei fetite de 11 ani, ce si-a donat munca pentru copiii cu dizabilitati
2. felicitari 3D, facute, inclusiv cu contributia copiilor si tinerilor nostri cu dizabilitati, la noi in Centrul de recuperare Esperando.
Nu-i asa ca sunt frumoase?!
Pai, daca sunt, ce mai asteptati? Puneti mana si trimiteti un e-mail la office@esperando.ro sau dati un telefon la 0262-220413, 0362-401363 sau 401364, ori mobil 0740-273131, sa faceti comenzi! Vi le si personalizam, daca vreti!
Voi sunati acum? Hai, ca raspund si mai vorbim!
Sarbatori frumoase, dragilor!
Daniel
Va oferim doua variante:
1. felicitari facute dupa picturi ale unei fetite de 11 ani, ce si-a donat munca pentru copiii cu dizabilitati
2. felicitari 3D, facute, inclusiv cu contributia copiilor si tinerilor nostri cu dizabilitati, la noi in Centrul de recuperare Esperando.
Nu-i asa ca sunt frumoase?!
Pai, daca sunt, ce mai asteptati? Puneti mana si trimiteti un e-mail la office@esperando.ro sau dati un telefon la 0262-220413, 0362-401363 sau 401364, ori mobil 0740-273131, sa faceti comenzi! Vi le si personalizam, daca vreti!
Voi sunati acum? Hai, ca raspund si mai vorbim!
Sarbatori frumoase, dragilor!
Daniel
Etichete: Baia Mare, caritate, charity, dizabilitate, dizabilitati, Esperando, felicitari, handicap, iarna, Maramures, ONG, sarbatori, traditional, vederi
luni, 22 iunie 2009
Punct si de la capat
Am pus un punct in urma cu o luna. Am incheiat activitatea noastra la Centrul de zi Luchian, administrat de SPAS Baia Mare si infiintat de HHC Romania.
Sunt amintiri amestecate, acum. Cele frumoase, legate aproape invariabil si obligatoriu de copiii nostri frumosi si buni. De glumele lor (cele mai multe involuntare si fara ca ei sa-si dea seama macar), de fetele lor superbe, chiar cand se smiorcaiau, de rasetele lor, de bucuria lor de a trai, de viata pe care o respira si o emana din toata fiinta lor.
Este si partea usor amara, amintirea imposibilitatii de a ne intelege cu colegii si vecinii nostri, si ingustimea manifestata de oameni de la care ne-am fi asteptat la mai mult. Dar poate ca a fost vina noastra, ca am avut standarde prea inalte si asteptari prea mari...
Oricum, suntem recunoscatori celor care ne-au gazduit (HHC si SPAS), si mai ales celor care ne-au chemat acolo - DGASPC Maramures, prin directorul de atunci, Augustin Griguta Botis. Nu stiu cum a fost ca manager acolo. Nu stiu ce a facut bun si ce nu. Eu stiu doar ca a fost singurul director care a facut ceva cu adevarat pentru Esperando, si care a vrut sa faca ceva cu adevarat pentru copiii cu dizabilitati din oras si din judet (trebuie sa o amintim si pe directoarea economica din acea vreme, care si ea a sustinut ideea unei colaborari si a unei imbunatatiri a serviciilor Directiei).
Si-acum, o luam de la capat! In alt loc. E pentru prima data cand suntem intr-un loc al nostru (chiar daca inchiriat), si nu "in gazda". Suntem acum intr-un spatiu al Comunitatii Evreiesti, pe care l-am renovat cu greu, cu multe eforturi, cu multa munca si ajutor de la multi oameni extraordinari. Dumnezeu sa le rasplateasca faptele si gandurile bune tuturor!
Copiii nostri au ceva mai bun acum. Noul spatiu le place la nebunie, se bucura din plin de spatiul in plus si, mai ales, de gradina. Avem un psiholog/ logoped care se poate ocupa de toti copii, ba chiar si de parinti.
Tot ce ne mai trebuie, pentru moment, este unul sau doi oameni buni pe educatie. Ceea ce e cam greu de obtinut in aceste vremuri, stim. Cei mai multi care ar fi calificati pentru asta fug inspre invatamant (nu stiu ce-i atrage asa de tare, din moment ce toti cei de acolo se plang cat de rau si greu e si cat sunt de prost platiti!). Dar noi mai asteptam, totusi, pe cineva care sa iubeasca pana la durere copiii, care sa vrea sa fie cel mai bun in domeniul lui/ ei de munca, si care sa lase grija salariului ceva mai in spate fata de grija fata de copii.
Cunoasteti pe cineva? Ca noi mai avem vreo doua locuri pe noul nostru drum, acum ca am pus punct si am luat-o de la capat...
Zile frumoase!
Daniel
Sunt amintiri amestecate, acum. Cele frumoase, legate aproape invariabil si obligatoriu de copiii nostri frumosi si buni. De glumele lor (cele mai multe involuntare si fara ca ei sa-si dea seama macar), de fetele lor superbe, chiar cand se smiorcaiau, de rasetele lor, de bucuria lor de a trai, de viata pe care o respira si o emana din toata fiinta lor.
Este si partea usor amara, amintirea imposibilitatii de a ne intelege cu colegii si vecinii nostri, si ingustimea manifestata de oameni de la care ne-am fi asteptat la mai mult. Dar poate ca a fost vina noastra, ca am avut standarde prea inalte si asteptari prea mari...
Oricum, suntem recunoscatori celor care ne-au gazduit (HHC si SPAS), si mai ales celor care ne-au chemat acolo - DGASPC Maramures, prin directorul de atunci, Augustin Griguta Botis. Nu stiu cum a fost ca manager acolo. Nu stiu ce a facut bun si ce nu. Eu stiu doar ca a fost singurul director care a facut ceva cu adevarat pentru Esperando, si care a vrut sa faca ceva cu adevarat pentru copiii cu dizabilitati din oras si din judet (trebuie sa o amintim si pe directoarea economica din acea vreme, care si ea a sustinut ideea unei colaborari si a unei imbunatatiri a serviciilor Directiei).
Si-acum, o luam de la capat! In alt loc. E pentru prima data cand suntem intr-un loc al nostru (chiar daca inchiriat), si nu "in gazda". Suntem acum intr-un spatiu al Comunitatii Evreiesti, pe care l-am renovat cu greu, cu multe eforturi, cu multa munca si ajutor de la multi oameni extraordinari. Dumnezeu sa le rasplateasca faptele si gandurile bune tuturor!
Copiii nostri au ceva mai bun acum. Noul spatiu le place la nebunie, se bucura din plin de spatiul in plus si, mai ales, de gradina. Avem un psiholog/ logoped care se poate ocupa de toti copii, ba chiar si de parinti.
Tot ce ne mai trebuie, pentru moment, este unul sau doi oameni buni pe educatie. Ceea ce e cam greu de obtinut in aceste vremuri, stim. Cei mai multi care ar fi calificati pentru asta fug inspre invatamant (nu stiu ce-i atrage asa de tare, din moment ce toti cei de acolo se plang cat de rau si greu e si cat sunt de prost platiti!). Dar noi mai asteptam, totusi, pe cineva care sa iubeasca pana la durere copiii, care sa vrea sa fie cel mai bun in domeniul lui/ ei de munca, si care sa lase grija salariului ceva mai in spate fata de grija fata de copii.
Cunoasteti pe cineva? Ca noi mai avem vreo doua locuri pe noul nostru drum, acum ca am pus punct si am luat-o de la capat...
Zile frumoase!
Daniel
Etichete: angaja, asociatia, Baia Mare, caritate, charity, copii, dizabilitate, educatie, educator, Esperando, handicap, invatator, iubire, Maramures, nevoi, ONG, parinti, post vacant, salariat
joi, 16 aprilie 2009
A mai disparut un OM BUN
Ce poti spune cand se duce un om bun? Sa-i mai spui lui ceva ? Daca, de acolo de unde e acum, te poate auzi, iti poate auzi si gandurile. Iar daca nu te aude, cui ii spui?...
Sa le spui celor din jur? Cui ? De multe ori, fiind el un om atat de mare, parca cei din jur nici nu s-au vazut, de cat de mare era el. Sa te duci sa-i spui cui, cat a insemnat pentru tine, cat l-ai respectat, cat te-ai uitat la el cu drag si cu dorinta de a invata ceva ?
Miky Szoreni nu mai e… (Pentru cei care nu stiu cine este Miky Szoreni: este fondatorul si conducatorul Asociatiei Lacrima si a scolii speciale a acesteia, din Bistrita, dar si vicepresedintele Federatiei Incluziune a organizatiilor pentru protectia persoanelor cu dizabilitati mintale) Am aflat sambata, si parca n-am aflat. Sau n-am vrut sa aflu. Cum nu vreau si nu pot sa aflu, sau sa accept, cand oameni buni dispar. E un cantecel, intr-o carte de Swen Hassel, cantat mereu de cei cativa amici: “Soldatii batrani nu mor niciodata, ei, pur si simplu, dispar…” Un soldat batran a fost si dl. Szoreni. Un soldat care a luptat atatia ani pentru mai binele nu doar al fetei lui. Ca atatia altii care fac acest apostolat al dizabilitatii, care ar putea foarte bine sa se ocupe doar de copiii lor, si dl. Szoreni a ales sa faca ceva pentru toti cei aflati in aceeasi durere cu el. Si a luptat ani intregi. Culmea, a luptat cu oameni care sunt platiti sa faca lucrurile pe care el le face ! In lupta asta a fost ranit. Un infarct, sau accident vascular. Altul. Caderi. A facut planton in linia intai nopti intregi, gandindu-se ce sa mai faca, unde sa mai caute solutii, arme, aliati.
Apoi, intr-o zi, a fost prea obosit, si a disparut, ca un soldat batran…Ce sa-i spui domnului Szoreni acum ? Sau cui sa-i mai spui ceva ? Poate doar celor impotriva carora el a luptat. Poate ca, intr-o buna zi, Dumnezeu le va da atata lumina (poate chiar intr-o noapte de Inviere, sau de Nastere, cand merg, disciplinati, imbracati frumos, la biserica, sa le strige un popa si el om: “Veniti de luati lumina!”), incat sa vada ca oamenii buni se duc, si ramane lumea, inclusiv ei insisi, mai saraca… Si, parca de fiecare data cand un soldat batran dispare, ramane lumea aceasta ceva mai putin frumoasa… Si-i pacat!
De Miky Szoreni n-am stiut s-avem grija! Vom face la fel si cu ceilalti oameni buni?
Dumnezeu sa-l aiba in grija si mila Sa vesnica !
Daniel
Etichete: asociatia, Baia Mare, caritate, charity, copii, dizabilitati, Esperando, handicap, Lacrima Bistrita, ONG, parinti, Szoreni
marți, 24 martie 2009
Plang ca nu au bani, dar arunca banii pe fereastra!
Zeci de firme şi, mai ales, de instituţii publice, au o facilitate fiscală pe care nu o folosesc. Dacă la firme e doar problema proprietarilor dacă risipesc banii, la instituţiile publice lucrul este de neînţeles, cel puţin din două motive. Mai întâi, pentru că „trăiesc” din banii publici, adică banii plătiţi de fiecare cetăţean, şi ar trebui să respecte mai mult aceşti bani. În al doilea rând, pentru că aceleaşi instituţii se plâng că nu au bani pentru cheltuieli, investiţii, salarii etc.! Păi, atunci, de ce nu economisesc banii pe care îi au, când legea le oferă această oportunitate?
Prin legea 448/ 2006 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, orice companie sau instituţie care are mai mult de 50 de angajaţi are obligaţia de a angaja persoane cu handicap în procent de 4% din totalul angajaţilor. Este un lucru bun, care le oferă celor care au dizabilităţi o şansă pentru integrarea în societate şi pentru a arăta că au valoare şi putere.
Dacă, totuşi, dintr-un motiv sau altul, nu angajează persoane cu handicap, marii angajatori trebuie să plătească lunar la stat 50% din salariul minim brut pe economie înmulţit cu numărul de locuri pe care ar fi trebuit să angajeze persoane cu handicap. Atenţie! NEGAŢIA DE LA AJOFM ESTE COMPLET INUTILĂ!!!!
Şi totuşi, după atâtea constrângeri, există şi o facilitate prevăzută de lege: aceşti angajatori pot achiziţiona servicii sau produse de la unităţi protejate autorizate, de aceeaşi sumă ca şi cea prevăzută să se dea la buget, salvând astfel banii altfel pierduţi!
Asociaţia Esperando, cu activitate de 7 ani în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, are o astfel de unitate protejată autorizată – Secţia „ABILITAS” (Autorizaţia nr. 191/ 08.11.2007, Ordin nr. 366/ 08.11.2007 al Preşedintelui A.N.P.H.).
Asociaţia are o ofertă extrem de bogată de produse şi servicii pe care le oferă prin unitatea protejată, care să satisfacă toate nevoile angajatorilor mari. Practic, cumpărând produsele sau serviciile noastre, în loc să se mai plătească o mulţime de bani degeaba statului, se pot face economii importante! În acest fel, clienţii noştri contribuie, în acelaşi timp, la îmbunătăţirea situaţiei şi vieţii persoanelor cu dizabilităţi!
De ce să apelaţi la Unitatea protejată ABILITAS a Asociaţiei Esperando?
-sunt bani pe care oricum trebuie să îi plătiţi!
-faţă de viramentul la bugetul de stat, aici primiţi ceva în schimb!
-puteţi economisi, pentru că veţi cumpăra produse sau servicii necesare, pe care oricum le cumpăraţi!
-aveţi posibilitatea îmbunătăţirii activităţii şi imaginii companiei/ instituţiei!
-vă dovediţi Responsabilitatea Socială Corporatistă! Adică arătaţi comunităţii în care lucraţi că vă pasă şi de problemele sale, nu doar de profit!
-veţi colabora cu cea mai apreciată organizaţie a persoanelor cu dizabilităţi din Maramureş!
-oferta noastră acoperă orice fel de nevoi şi probleme!
-veţi fi înaintea concurenţilor Dumneavoastră!
-veţi avea satisfacţia de a ajuta, de a dărui!
-veţi avea un partener şi un prieten de cursă lungă, flexibil, inovativ şi profesionist!
Acum, instituţiile publice nu mai au scuze! Pot face economii! De ce nu le fac?
Daniel F.
Prin legea 448/ 2006 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, orice companie sau instituţie care are mai mult de 50 de angajaţi are obligaţia de a angaja persoane cu handicap în procent de 4% din totalul angajaţilor. Este un lucru bun, care le oferă celor care au dizabilităţi o şansă pentru integrarea în societate şi pentru a arăta că au valoare şi putere.
Dacă, totuşi, dintr-un motiv sau altul, nu angajează persoane cu handicap, marii angajatori trebuie să plătească lunar la stat 50% din salariul minim brut pe economie înmulţit cu numărul de locuri pe care ar fi trebuit să angajeze persoane cu handicap. Atenţie! NEGAŢIA DE LA AJOFM ESTE COMPLET INUTILĂ!!!!
Şi totuşi, după atâtea constrângeri, există şi o facilitate prevăzută de lege: aceşti angajatori pot achiziţiona servicii sau produse de la unităţi protejate autorizate, de aceeaşi sumă ca şi cea prevăzută să se dea la buget, salvând astfel banii altfel pierduţi!
Asociaţia Esperando, cu activitate de 7 ani în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, are o astfel de unitate protejată autorizată – Secţia „ABILITAS” (Autorizaţia nr. 191/ 08.11.2007, Ordin nr. 366/ 08.11.2007 al Preşedintelui A.N.P.H.).
Asociaţia are o ofertă extrem de bogată de produse şi servicii pe care le oferă prin unitatea protejată, care să satisfacă toate nevoile angajatorilor mari. Practic, cumpărând produsele sau serviciile noastre, în loc să se mai plătească o mulţime de bani degeaba statului, se pot face economii importante! În acest fel, clienţii noştri contribuie, în acelaşi timp, la îmbunătăţirea situaţiei şi vieţii persoanelor cu dizabilităţi!
De ce să apelaţi la Unitatea protejată ABILITAS a Asociaţiei Esperando?
-sunt bani pe care oricum trebuie să îi plătiţi!
-faţă de viramentul la bugetul de stat, aici primiţi ceva în schimb!
-puteţi economisi, pentru că veţi cumpăra produse sau servicii necesare, pe care oricum le cumpăraţi!
-aveţi posibilitatea îmbunătăţirii activităţii şi imaginii companiei/ instituţiei!
-vă dovediţi Responsabilitatea Socială Corporatistă! Adică arătaţi comunităţii în care lucraţi că vă pasă şi de problemele sale, nu doar de profit!
-veţi colabora cu cea mai apreciată organizaţie a persoanelor cu dizabilităţi din Maramureş!
-oferta noastră acoperă orice fel de nevoi şi probleme!
-veţi fi înaintea concurenţilor Dumneavoastră!
-veţi avea satisfacţia de a ajuta, de a dărui!
-veţi avea un partener şi un prieten de cursă lungă, flexibil, inovativ şi profesionist!
Acum, instituţiile publice nu mai au scuze! Pot face economii! De ce nu le fac?
Daniel F.
Etichete: Asociatie, Baia Mare, caritate, castig, charity, dizabilitate, dizabilitati, economii, Esperando, facilitati fiscale, Legea 448, Maramures, ONG, profit, unitate protejata
duminică, 15 martie 2009
Astept un vizionar!
Viata publica romaneasca e plina de oameni mici. Marunti. Care, firesc, traind in 
cercul lor stramt, nu pot avea decat preocupari mici, marunte. Interese - pe masura. Rar de tot mai e cate unul mai rasarit, pe care iti face placere sa il vezi, sa il asculti, sa il crezi.
Eu tot astept, de opt ani, un om politic, sau de afaceri (ca mai nou se confunda tot mai mult!) adevarat, cu statura, cu coloana vertebrala si, mai ales cu viziune. Un om politic, cu putere de decizie, care sa realizeze cum e cu lumea si viata. Care sa aiba si inteligenta, si viziunea necesare pentru a face lucuri mari. Sa construiasca ceva durabil. Sa sprijine lucrurile de valoare. Asa cum in trecut erau oameni ce finantau un artist, si s-au nascut astfel capodopere absolut incredibile. Asa cum azi sunt in lume binefacatori ai artelor, ai sportului, ai invatamantului, ai caritatii ori oamenilor aflati la ananghie, si partea aceea de lume este mult mai frumoasa, datorita lor.
Astept un om care sa vina sa aprecieze ce facem noi pentru copiii, tinerii cu dizabilitati. Un om care sa decida ca doreste sa-si lase amprenta in lume, punandu-si amprenta pe zeci de destine de copii si tineri catre care putini se uita. Un om care sa construiasca ori sa finanteze constructia unui Centru de zi si educational, cumpararea unui microbuz, plata salariilor specialistilor. Oameni care sa intre intr-o oarecare nemurire si neuitare prin faptele lor de isprava, cum nu pot intra micii politicieni prin faptele lor mici...
Am avut ocazia sa vad in Turcia cum cate un "bascan" - un patron, om de afaceri - se
lipeste de o cauza si se lupta sa faca ceva. Sa construiasca. Sa aduca bani. Sa schimbe in bine viata oamenilor. La fel, am vazut oameni simpli facand asta. Si devenind in acest fel un fel de mici sfinti ori patroni spirituali. Totul in numele credintei, al omeniei, al spiritului caritabil, al dragostei de semeni si de Dumnezeu.
Astept, asadar, sa vad si aici ca un om se ridica si devine un OM ADEVARAT. Mai presus de lucruri marunte, de interese meschine, de politicianism balcanic... Interesati? Candidati la nemurire si neuitare?
Astept!
Daniel F.
cercul lor stramt, nu pot avea decat preocupari mici, marunte. Interese - pe masura. Rar de tot mai e cate unul mai rasarit, pe care iti face placere sa il vezi, sa il asculti, sa il crezi.Eu tot astept, de opt ani, un om politic, sau de afaceri (ca mai nou se confunda tot mai mult!) adevarat, cu statura, cu coloana vertebrala si, mai ales cu viziune. Un om politic, cu putere de decizie, care sa realizeze cum e cu lumea si viata. Care sa aiba si inteligenta, si viziunea necesare pentru a face lucuri mari. Sa construiasca ceva durabil. Sa sprijine lucrurile de valoare. Asa cum in trecut erau oameni ce finantau un artist, si s-au nascut astfel capodopere absolut incredibile. Asa cum azi sunt in lume binefacatori ai artelor, ai sportului, ai invatamantului, ai caritatii ori oamenilor aflati la ananghie, si partea aceea de lume este mult mai frumoasa, datorita lor.
Astept un om care sa vina sa aprecieze ce facem noi pentru copiii, tinerii cu dizabilitati. Un om care sa decida ca doreste sa-si lase amprenta in lume, punandu-si amprenta pe zeci de destine de copii si tineri catre care putini se uita. Un om care sa construiasca ori sa finanteze constructia unui Centru de zi si educational, cumpararea unui microbuz, plata salariilor specialistilor. Oameni care sa intre intr-o oarecare nemurire si neuitare prin faptele lor de isprava, cum nu pot intra micii politicieni prin faptele lor mici...Am avut ocazia sa vad in Turcia cum cate un "bascan" - un patron, om de afaceri - se
lipeste de o cauza si se lupta sa faca ceva. Sa construiasca. Sa aduca bani. Sa schimbe in bine viata oamenilor. La fel, am vazut oameni simpli facand asta. Si devenind in acest fel un fel de mici sfinti ori patroni spirituali. Totul in numele credintei, al omeniei, al spiritului caritabil, al dragostei de semeni si de Dumnezeu.Astept, asadar, sa vad si aici ca un om se ridica si devine un OM ADEVARAT. Mai presus de lucruri marunte, de interese meschine, de politicianism balcanic... Interesati? Candidati la nemurire si neuitare?
Astept!
Daniel F.
Etichete: Asociatie, Baia Mare, binefacator, caritate, charity, copii, dizabilitate, dizabilitati, donatie, Esperando, handicap, iubire, Maramures, microbuz, nabab, ONG, patron, pliticieni, sponsor, vizionar
Carnavalul Renasterii - un Carnaval european
In traditia populara maramureseana, soarta unui copil bolnav, bolnavicios, mai cu 
seama in familiile unde boala a devenit obisnuinta, sau moartea a luat deja copii, poate fi schimbata daca il "ascundem". Astfel, familia copilului scotea pe copilul bolnav la poarta, in strada, pentru a-l "vinde". Simbolic, fara nimic pervers, un 
trecator (ruda, vecin, cunoscut) cumpara copilul pe cativa banuti si ii schimba numele. Copilul scos pe poarta era redat familiei pe geam. In felul acesta, copilul, cu o identitate noua, nu mai poate fi gasit de boala sau de moarte, atunci cand vine sa-l caute sub vechiul nume.
Nu e frumos? Si de ce sa lasam traditia sa moara? De ce sa n-o ducem mai departe? Mai cu seama ca la Esperando boala si suferinta nu sunt deloc lucruri straine...
Astfel am venit, in urma cu un an, cu ideea organizarii unui carnaval la Baia Mare. Nu un carnaval mic, al Asociatiei Esperando! Unul mare, al orasului, care sa atraga participanti din toata lumea. O mandrie a orasului si, de ce nu?, o forma de promovare a orasului si de atragere de turisti.
Ca orice prima editie, si cea din 2008 a fost mai dificila. Organizarea a fost destul de "stransa", sprijinul primit a fost limitat, prezentatorul manifestarii o avut micile sale scapari (dincolo de vitalitatea si ideile aduse din Brazilia).Am invatat lectia si in acest an vrem sa facem cu totul altceva!
In loc de o zi, vom avea doua zile (cu perspectiva ca in anii viitori sa ajungem la
3 sau, cine stie, poate chiar o saptamana!). Daca anul trecut am avut invitati din Ungaria si SUA, anul acesta speram ca toate orasele infratite cu Baia Mare sa vina la Carnavalul nostru. Mai mult, dorim ca in acest an sa ne inscriem in Federatia Europeana a Oraselor (care organizeaza) Carnaval si sa invitam toate orasele membre sa-si trimita echipe la Baia Mare!
Insa si programul celor doua zile este altceva decat anul trecut! Expozitii, concursuri, defilari, dans, si cate si mai cate vor mai incanta copii, adulti, batrani! Cu siguranta, va fi un Carnaval pentru toata lumea, pentru orice varsta, pentru orice gust, pentru orice persoana, de oriunde ar veni ea!
Asadar, pregatiti-va de Carnaval! Scoateti ideile din barlogul unde hiberneaza, scoateti foarfeci, materiale, ace, ata etc., sau dati fuga la magazin si pregatiti-va sau cumparati-va costum, masca sau orice mai ganditi! Pentru ca trebuie sa fiti frumosi, haiosi, atragatori ori infricosatori, fermecatori, ravasitori, incredibili sau nemaivazuti!
Puteti veni singuri, cu copiii, cu clasa, cu gasca, cu echipa, cu grupul ce are aceleasi preocupari. Costume sa fie, masti, veselie! Puteti veni cu dansuri, cu cantece, cu fanfara sau "band", cu culori sau cu instrumente! Orice e permis (doar sa fie moral si legal!!!), iar ceea ce e iesit din comun se premiaza!
Daca nu ati gasit altundeva masti, standul nostru ce va fi pregatit cu cateva zile inaintea Carnavalului va va putea ajuta. Tot acolo veti gasi si mici amintiri, suveniruri pentru voi si pentru oaspeti!
Daca e luna mai, e Carnaval la Baia Mare! Stati aproape sa va dam detalii!
HAI LA CARNAVAL!
Daniel F.
seama in familiile unde boala a devenit obisnuinta, sau moartea a luat deja copii, poate fi schimbata daca il "ascundem". Astfel, familia copilului scotea pe copilul bolnav la poarta, in strada, pentru a-l "vinde". Simbolic, fara nimic pervers, un 
trecator (ruda, vecin, cunoscut) cumpara copilul pe cativa banuti si ii schimba numele. Copilul scos pe poarta era redat familiei pe geam. In felul acesta, copilul, cu o identitate noua, nu mai poate fi gasit de boala sau de moarte, atunci cand vine sa-l caute sub vechiul nume.
Nu e frumos? Si de ce sa lasam traditia sa moara? De ce sa n-o ducem mai departe? Mai cu seama ca la Esperando boala si suferinta nu sunt deloc lucruri straine...Astfel am venit, in urma cu un an, cu ideea organizarii unui carnaval la Baia Mare. Nu un carnaval mic, al Asociatiei Esperando! Unul mare, al orasului, care sa atraga participanti din toata lumea. O mandrie a orasului si, de ce nu?, o forma de promovare a orasului si de atragere de turisti.
Ca orice prima editie, si cea din 2008 a fost mai dificila. Organizarea a fost destul de "stransa", sprijinul primit a fost limitat, prezentatorul manifestarii o avut micile sale scapari (dincolo de vitalitatea si ideile aduse din Brazilia).Am invatat lectia si in acest an vrem sa facem cu totul altceva!
In loc de o zi, vom avea doua zile (cu perspectiva ca in anii viitori sa ajungem la
3 sau, cine stie, poate chiar o saptamana!). Daca anul trecut am avut invitati din Ungaria si SUA, anul acesta speram ca toate orasele infratite cu Baia Mare sa vina la Carnavalul nostru. Mai mult, dorim ca in acest an sa ne inscriem in Federatia Europeana a Oraselor (care organizeaza) Carnaval si sa invitam toate orasele membre sa-si trimita echipe la Baia Mare!Insa si programul celor doua zile este altceva decat anul trecut! Expozitii, concursuri, defilari, dans, si cate si mai cate vor mai incanta copii, adulti, batrani! Cu siguranta, va fi un Carnaval pentru toata lumea, pentru orice varsta, pentru orice gust, pentru orice persoana, de oriunde ar veni ea!
Asadar, pregatiti-va de Carnaval! Scoateti ideile din barlogul unde hiberneaza, scoateti foarfeci, materiale, ace, ata etc., sau dati fuga la magazin si pregatiti-va sau cumparati-va costum, masca sau orice mai ganditi! Pentru ca trebuie sa fiti frumosi, haiosi, atragatori ori infricosatori, fermecatori, ravasitori, incredibili sau nemaivazuti!
Puteti veni singuri, cu copiii, cu clasa, cu gasca, cu echipa, cu grupul ce are aceleasi preocupari. Costume sa fie, masti, veselie! Puteti veni cu dansuri, cu cantece, cu fanfara sau "band", cu culori sau cu instrumente! Orice e permis (doar sa fie moral si legal!!!), iar ceea ce e iesit din comun se premiaza!
Daca nu ati gasit altundeva masti, standul nostru ce va fi pregatit cu cateva zile inaintea Carnavalului va va putea ajuta. Tot acolo veti gasi si mici amintiri, suveniruri pentru voi si pentru oaspeti!
Daca e luna mai, e Carnaval la Baia Mare! Stati aproape sa va dam detalii!
HAI LA CARNAVAL!
Daniel F.
Etichete: asociatia, Asociatie, Baia Mare, caritate, carnaval, carnevale, carnival, copii, disfraces, dizabilitate, dizabilitati, Esperando, fiesta, handicap, ONG, sarbatoare, vanzare
duminică, 8 martie 2009
Un microbuz numit Esperando
In fiecare dimineata, de 8 ani incoace, un microbuz strabate orasul in lung si-n lat pentru a lua de acasa o mana de copii cu dizabilitati. Ii duce la Centrul de zi de recuperare Esperando, unde acesti micuti (sau marisori...) isi au o viata a lor. De fapt, este sansa lor de a avea o viata! Apoi, dupa amiaza, ii ia de la Centru si ii duce inapoi acasa.
Totul suna frumos si normal, nu-i asa? Asa si trebuie sa fie. Doar ca, din pacate, nu prea e...
Nu oricine este de acord sa faca o astfel de munca. Firmele cer multi bani. Am gasit, de-a lungul anilor, doua persoane private care au facut acest serviciu cu
masinile lor. Amandoua cam vechi (masinile, nu persoanele!). Mai cade cate o usa, se mai blocheaza usa si se iese prin portbagaj, cade ba o piesa, ba alta... In plus, transportul, mai bine spus urcarea si coborarea tinerilor in fotoliu rulant este o adevarata odisee. Pentru ca microbuzul nu are lift, rampa sau loc pentru carucior. Asa ca tinerii sunt luati de 2-3-4 oameni (parinti, personal, sofer) pe sus si zvarliti pe sau de pe bancheta microbuzului.
Am cautat, in toti acesti ani, sa obtinem un microbuz adaptat, cu lift si, daca se putea, cu durata de functionare fara reparatii de macar o luna. Am incercat sa convingem oameni de aici sau de afara, am incercat si cu autoritatile sau persoanele din posturi cheie. Niciodata nu am reusit sa fim destul de convingatori.
Asa ca am ramas cu visurile si cu gustul amar. Amar nu doar din cauza refuzurilor, ci mai ales vazand cum multe, multe masini ca si cele pe care le doream noi se plimbau prin oras sau judet aproape goale si aproape inutil. Unele, donate de oameni care sunt si azi convinsi ca au ajutat copii necajiti, sunt folosite cam ca masini de serviciu, de mers si venit de acasa. Altele, cu lift si toate cele, cumparate din bani publici, plimba delegatii prin judet.
Am cerut, la un moment dat, sa ne fie permis sa aducem 1-2-3 tineri in fotoliu rulant cu acest microbuz "public". Ni s-a spus ca e pentru o alta localitate, pentru un centru de acolo. La multe luni dupa aceea, microbuzul cu lift inca era prin Baia Mare, la plimbare... (Nu va faceti griji, ca nu-i simtea nimeni lipsa in celalalt oras! Centrul cu pricina, facut cu bani publici si din strainatate, si care a fost inaugurat, ca orice mareata realizare, cu mult fast, e mai mult un fel de muzeu decat un loc in care persoanele cu dizabilitati sa fie recuperate!)
Am incercat, intr-un exces de optimism si incredere in sufletul bun si caritabil al oamenilor de afaceri si managerilor din Romania (chiar daca tin de multinationale),
sa facem o adaptare pentru tara noastra a donatiilor din strainatate. Adica, acolo firmele doneaza sumele necesare pentru cumpararea unui microbuz si apoi, in semn de recunostinta, ONG-ul beneficiar pune afise cu firmele respective pe microbuz, cu un mesaj de multumire. Cum la noi n-a mers, am incercat metoda pe dos: sa adunam bani pentru microbuz prin vanzarea de spatiu publicitar pe el! Aceeasi Marie, dar cu alta palarie. Nici asta n-a mers!
Asa ca suntem tot aici, tot cu prapaditul nostru de microbuz casat de armata acum zece ani, si tot smulgand tinerii cu distrofie musculara (pentru nespecialisti, vom spune doar ca e o combinatie intre ceva ce ti se scurge printre maini si ceva care se rupe la prima miscare mai sanatoasa) din carucior pana pe bancheta si viceversa.
Si tot cu optimisul prostesc si credinta ca faptele bune sunt, daca nu rasplatite, macar sprijinite...
Uneori cred ca, totusi, e un mare noroc ca nu doare prostia!
O zi frumoasa!
Daniel F.
Totul suna frumos si normal, nu-i asa? Asa si trebuie sa fie. Doar ca, din pacate, nu prea e...
Nu oricine este de acord sa faca o astfel de munca. Firmele cer multi bani. Am gasit, de-a lungul anilor, doua persoane private care au facut acest serviciu cu
masinile lor. Amandoua cam vechi (masinile, nu persoanele!). Mai cade cate o usa, se mai blocheaza usa si se iese prin portbagaj, cade ba o piesa, ba alta... In plus, transportul, mai bine spus urcarea si coborarea tinerilor in fotoliu rulant este o adevarata odisee. Pentru ca microbuzul nu are lift, rampa sau loc pentru carucior. Asa ca tinerii sunt luati de 2-3-4 oameni (parinti, personal, sofer) pe sus si zvarliti pe sau de pe bancheta microbuzului.Am cautat, in toti acesti ani, sa obtinem un microbuz adaptat, cu lift si, daca se putea, cu durata de functionare fara reparatii de macar o luna. Am incercat sa convingem oameni de aici sau de afara, am incercat si cu autoritatile sau persoanele din posturi cheie. Niciodata nu am reusit sa fim destul de convingatori.
Asa ca am ramas cu visurile si cu gustul amar. Amar nu doar din cauza refuzurilor, ci mai ales vazand cum multe, multe masini ca si cele pe care le doream noi se plimbau prin oras sau judet aproape goale si aproape inutil. Unele, donate de oameni care sunt si azi convinsi ca au ajutat copii necajiti, sunt folosite cam ca masini de serviciu, de mers si venit de acasa. Altele, cu lift si toate cele, cumparate din bani publici, plimba delegatii prin judet.
Am cerut, la un moment dat, sa ne fie permis sa aducem 1-2-3 tineri in fotoliu rulant cu acest microbuz "public". Ni s-a spus ca e pentru o alta localitate, pentru un centru de acolo. La multe luni dupa aceea, microbuzul cu lift inca era prin Baia Mare, la plimbare... (Nu va faceti griji, ca nu-i simtea nimeni lipsa in celalalt oras! Centrul cu pricina, facut cu bani publici si din strainatate, si care a fost inaugurat, ca orice mareata realizare, cu mult fast, e mai mult un fel de muzeu decat un loc in care persoanele cu dizabilitati sa fie recuperate!)
Am incercat, intr-un exces de optimism si incredere in sufletul bun si caritabil al oamenilor de afaceri si managerilor din Romania (chiar daca tin de multinationale),
sa facem o adaptare pentru tara noastra a donatiilor din strainatate. Adica, acolo firmele doneaza sumele necesare pentru cumpararea unui microbuz si apoi, in semn de recunostinta, ONG-ul beneficiar pune afise cu firmele respective pe microbuz, cu un mesaj de multumire. Cum la noi n-a mers, am incercat metoda pe dos: sa adunam bani pentru microbuz prin vanzarea de spatiu publicitar pe el! Aceeasi Marie, dar cu alta palarie. Nici asta n-a mers!Asa ca suntem tot aici, tot cu prapaditul nostru de microbuz casat de armata acum zece ani, si tot smulgand tinerii cu distrofie musculara (pentru nespecialisti, vom spune doar ca e o combinatie intre ceva ce ti se scurge printre maini si ceva care se rupe la prima miscare mai sanatoasa) din carucior pana pe bancheta si viceversa.
Si tot cu optimisul prostesc si credinta ca faptele bune sunt, daca nu rasplatite, macar sprijinite...
Uneori cred ca, totusi, e un mare noroc ca nu doare prostia!
O zi frumoasa!
Daniel F.
Etichete: ajutor, asociatia, Asociatie, Baia Mare, caritate, copii, dizabilitati, donatie, Esperando, handicap, microbuz, nevoie, ONG, suferinta
