vineri, 17 februarie 2006

 

Prima sarbatoare de 5 ani: COPIII!

PENTRU CA ANUL ACESTA IMPLINIM 5 ANI, AM HOTARAT S-O FACEM LATA!
Adica, din 5 februarie, cand a fost infiintata (in urma cu 5 ani) Asociatia Esperando, si pana in luna octombrie (cand a fost infiintat, tot in urma cu 5 ani, Centrul de zi de recuperare Esperando), vom organiza in fiecare luna cate o sarbatoare.
Pentru parinti, angajati, prieteni, sponsori, voluntari, Consiliul Director, presa si, in final, un mare bal mare.
Si am inceput! In 6 februarie 2006, intr-o zi de luni, Asociaţia Esperando a organizat prima manifestare din cele dedicate implinirii a 5 ani de la infiintare. Cum era si firesc, prima sarbatoare a fost dedicata in intregime copiilor cu dizabilitati asistati de catre Asociatie.

Am ales sa-i ducem la restaurant, pentru ca nu prea au aceasta ocazie, si am vrut sa fie mai special pentru ei. Si bucuria lor ne-a arata ca alegerea a fost excelenta!

Am fost la Restaurantul Selmont. Domnul Stefan Maris, patronul companiei Selmont, despre care stiam ca are suflet bun, ne-a primit si ne-a daruit pizza, suc si prajituri. Iar personalul de la restaurant a fost, pe cat de impresionat de copiii nostri, pe atat de amabil si binevoitor!

Asadar, am avut o prima sarbatoare superba, si nu putem decat sa ne bucuram din suflet!
Si sa le multumim domnului Maris si oamenilor sai buni!

La fel cum le multumim tuturor oamenilor buni care ne-au ajutat sa crestem frumos in acesti 5 ani si sa ajungem atat de departe!
Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Daniel Filipas

 

5 ANI DEJA

Dragi prieteni,
Avem o veste mare: AM IMPLINIT 5 ANI!

In urma cu 5 ani, pe 5 februarie 2001, Judecatoria Maramures inregistra ceea ce o mana de oameni au gandit si au construit pentru copiii lor: Asociatia Esperando. Adica speranta lor ca maine dizabilitatea copiilor lor nu va mai fi motiv de marginalizare si durere. Ca maine copii vor umbla, vor rade, vor fi cu alti copii, vor merge la scoala...

Si acum o mare parte din visuri sunt frumoase realitati. La fel cum o mare parte mai sunt inca visuri... Ce-am facut in toti acesti ani? Am invatat. Am luat totul de la zero. Am adunat. Am crescut. Am daruit. Si am primit. Am iubit. Si iubim. Si poate ca am fost iubiti. La fel cum poate am fost invidiati. Am luptat. Uneori am invins. Alteori victoria a fost amanata (vedeti ca nu spunem ca am fost infranti!...).

Mai presus de orice, am crezut in Dumnezeu si in puterea pe care ne-o va da. In darurile pe care ni le va face. Si am avut dreptate. Pentru ca acum, dupa 5 ani, vedem copii frumosi, veseli, increzatori, uniti, dornici si bucurosi sa iasa in lume. Copii pe care alti copii ii privesc ca si pe prieteni, ii viziteaza sau ii primesc in vizita. Copii la care lumea se uita cu simpatie, in loc de mila sau dizgratie. Copii care cresc frumos. In lume. Intre copii.

Copii care nu mai sunt singuri...

Mai sunt parintii. Care sunt acum mai linistiti. Mai increzatori. Mai optimisti. Mai veseli. Mai putin speriati si daramati... Parinti care stiu mai multe. Care fac mai multe pentru copiii lor. Care cresc odata cu copiii lor. Care merg din nou la munca. Sau au timp pentru casa, pentru cumparaturi si chiar si pentru ei...

Sunt apoi oamenii din Botiza. Care au uitat de rusinea pe care o simteau in urma cu 3 ani, cand Esperando nu ajunsese inca acolo sa deschida Centrul. Si vin si fac ei insisi ceea ce lumea spunea ca doar mesterii populari pot face... Si se simt si ei bine. Se uita la televizor. Vorbesc de problemele lor. Isi privesc consatenii in ochi. Macar atat de-am fi facut, sa le dam puterea de a ridica privirile din pamant si-am fi multumiti. Pentru ca, la sat, sa ai o dizabilitate mai este inca o rusine greu de suportat.

Sunt alte zeci sau sute de oameni pentru care Asociatia si toata munca ei a schimbat cate ceva in viata. Unii au pentru prima data un cadou sub bradul de Craciun sau ceva de pus pe masa la Paste. Unii au curajul sa iasa din casa cu copii lor cu dizabilitati. Unii stiu sa ceara mai mult pentru copiii lor. Unii au ceva de mancare acum, mai mult decat ieri. Sau un scutec pentru copilul lor. Sau pe cineva la care sa intrebe sau sa mearga dupa un sfat...

Vedem si oameni mai buni. Oameni care au invatat ca pot darui cu incredere. Oameni care isi implinesc sufletul acum daruind. Oameni carora le place sa faca ceva pentru cei de langa ei. Oameni care iubesc...

E mult? E putin?
Spuneti-ne Dumneavoastra! Sau intrebati-i pe cei cu dizabilitati ! Haideti la copiii nostri sa-i vedeti! Si le puteti spune, cu un drum, LA MULTI ANI!

Al Dumneavoastra sincer,
Daniel Filipas

This page is powered by Blogger. Isn't yours?