vineri, 20 iulie 2012

 

S-a incheiat cursul cu numarul 6 din cadrul proiectului POSDRU


In data de 20 iulie a avut loc examenul pentru cel de-al saselea curs din cadrul proiectului “Formarea, garantia mobilitatii pe piata fortei de munca!”.
La cursul de “Ingrijitor batrani la domiciliu” au participat 19 cursanti care si-au mentinut gradul de interes pentru acest curs pe intreaga perioada in care acesta s-a derulat.
La examen s-au prezentat oarecum emotionati deoarece aveau sa sustina o proba scrisa si una practica. In cazul ambelor probe acestia s-au descurcat foarte bine, demonstrand ca au fost atenti si au acumulat multe cunostinte in acest domeniu, promovand toti cei 19 cursanti. 
La fel ca si in cazul celorlalte cursuri care au avut loc in cadrul proiectului, si cursantii de la cursul de “Ingrijitor batrani la domiciliu” care vor indeplini criteriile vor primi subventii, cei care au venit din alta localitate vor primi sumele pentru acoperirea costurilor de transport. De asemenea se vor acorda premii in functie de implicarea la curs, acestea constand in echipamente IT.
In ceea ce priveste partea practica din cadrul acestui curs, cursantii au avut ocazia sa faca practica in trei locatii importante in acest domeniu: Casa  Sperantei, Caminul de Pensionari din Baia Sprie, si Asociatia Esperando.
Proiectul este cofinantat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritara 5: „Promovarea masurilor active de ocupare”, Domeniul major de interventie 5.1: „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare in Regiunea Nord – Vest”.

Comments: Trimiteți un comentariu

<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?