luni, 6 iunie 2011

 

MUZICĂ ŞI DANS DE ZIUA COPILULUI




Miercuri 1 Iunie 2011, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în cadrul Centrului Comercial Ambient Baia Mare, a avut loc un spectacol dedicat copiilor. În cadrul spectacolului copiii de la Grădiniţa nr. 27, şi cei de la Şcoala Dimitrie Cantemir, au încântat publicul prin cântec, dans şi teatru.

Cei care au deschis spectacolul au fost prichindeii de la Grădiniţa 27. Ei le-au făcut cunoştinţă spectatorilor cu Albă ca Zăpada şi cei Şapte Pitici, printr-o scenetă foarte animată. La finalul scenetei au interpretat câteva cântecele în limba engleză, franceză şi italiană.

Următorii pe scenă au fost copiii de la Şcoala Dimtrie Cantemir, care au prezentat un program variat prin poezie, cântece populare şi uşoare, dans popular şi dans sportiv.

Copiii prezenţi la spectacol au primit turtă dulce din partea organizatorilor, iar cei care au evoluat în spectacol, au primit pachete cu dulciuri.

În cadrul evenimentului a avut loc şi premierea concursului „Desenează căsuţa, căsuţei tale”, organizat de Centrul Comercial Ambient în colaborare cu Asociaţia Esperando şi Grupul de presă eMaramureş.

La concurs au participat şcolile şi grădiniţele din Baia Mare, prezentând un număr mare de desene în creion şi acuarelă.

Premiile au fost acordate pe secţiuni: secţiunea şcoli şi secţiunea grădiniţe. Fiecare secţiune având câte trei premii şi două menţiuni.

La auzirea veştii, copiii câştigători au sărit în sus de bucurie.

S-au acordat şi două Premii speciale pentru şcoala şi grădiniţa cu cele mai multe desene înscrise în concurs.

Premiul de Excelenţă a fost acordat Asociaţiei Esperando datorită misiunii pe care o are, şi anume aceea de a ajuta copiii cu dizabilităţi.

Mulţumim Centrului Comercial Ambient şi Grupului de presă eMaramureş, cu care am avut o colaborare excelentă.

După ce am participat împreună cu copiii noştri la acest eveniment, am luat parte şi la spectacolul organizat de către colegii de la Asociaţia de Autism din Baia Mare, în cadrul sălii Rotary a Liceului de Artă. Aici tinerii de la Liceul de Artă împreună cu profesorii lor ne-au încântat cu melodii interpretate la instrumentele pe care le studiază: vioară, chitară, tobe, pian, flaut.

Astfel, începută cu o ieşire la iarbă verde, la Pârtia Icoana din Cavnic, ziua de 1 Iunie a fost pentru copiii de la Asociaţia Esperando o zi plină, care le-a adus bucurie şi dragoste.

Comments: Trimiteți un comentariu

<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?